CERTIFICĂRILE COMPANIEI NXDATA: GARANȚIA CALITĂȚII ȘI SECURITĂȚII INFRASTRUCTURII CRITICE ÎN CENTRELE NOASTRE DE DATE
NXDATA se remarcă în industria centrelor de date prin angajamentul constant de a oferi cele mai înalte standarde de calitate și securitate pentru infrastructura sa critică. Obținerea certificărilor internaționale, precum ISO 9001 și ISO 27001, reflectă acest angajament. Aceste standarde nu doar că validează procesele noastre operaționale, ci asigură și faptul că infrastructura celor două centre NXDATA este aliniată celor mai stricte norme internaționale în materie de performanță și securitate.
Centrele noastre de date sunt evaluate anual de auditori independenți care verifică conformitatea proceselor, instruirea personalului, operațiunile tehnice, gestionarea incidentelor și bunele practici de securitate.
Certificările NXDATA reflectă angajamentul nostru continuu față de calitate, securitate și fiabilitate în furnizarea serviciilor de colocare și în operarea centrelor noastre de date. Prin respectarea standardelor ISO la nivel de companie și obținerea certificărilor EPI, Uptime Institute, precum și a celor oferite de furnizori sau de alte organizații recunoscute la nivel național și european, ne asigurăm că toți clienții noștri beneficiază de cea mai înaltă calitate a serviciilor și de o experiență superioară în utilizarea infrastructurii noastre de colocare — o infrastructură susținută de servicii de conectivitate cu o densitate mare de rețele de telecomunicații.
ISO 9001: Sistemul de Management al Calității
În cadrul NXDATA, ne concentrăm constant pe îmbunătățirea proceselor interne și pe livrarea unor servicii de calitate superioară. Obținerea certificării ISO 9001, un standard global pentru sistemele de management al calității (QMS), ne reconfirmă statutul de furnizor de încredere în domeniul colocării, capabil să răspundă cu eficiență și profesionalism cerințelor clienților și ale tuturor părților interesate. Prin implementarea celor șapte principii fundamentale ale managementului, printre care orientarea către client, implicarea personalului și îmbunătățirea continuă, ISO 9001 ne susține să dezvoltăm procese eficiente și să menținem un standard înalt de calitate. Aceste principii sunt esențiale în asigurarea unei performanțe operaționale optime, iar prin această certificare, ne consolidăm capacitatea de a răspunde nevoilor clienților noștri și de a menține relații solide cu partenerii, de a ne asigura continuitatea operațională și de a gestiona eficient riscurile, oferind în același timp garanția unei recunoașteri internaționale a calității serviciilor noastre.
ISO/IEC 27001: Managementul Securității Informației
NXDATA a obținut certificarea Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) și a Comisiei Electrotehnice Internaționale (IEC) 27001, certificare care cuprinde procesele, politicile și procedurile desfășurate la sediul nostru central, precum și în cele două centre de date operaționale. Aceasta atestă conformitatea noastră cu cele mai înalte standarde de securitate a informațiilor. ISO 27001 reprezintă un cadru riguros pentru implementarea unui sistem de management al securității informațiilor, axat pe protejarea confidențialității, integrității și disponibilității datelor. Evaluarea a acoperit resursele operaționale, personalul, securitatea fizică, comunicațiile și procedurile operaționale, managementul accesului, dezvoltarea și mentenanța sistemelor și a aplicațiilor software, planurile de continuitate a activității, precum și conformitatea cu cerințele legale.
Această certificare demonstrează angajamentul NXDATA față de protecția datelor clienților, prin implementarea unor măsuri de securitate avansate care asigură atât reziliența infrastructurii, cât și continuitatea operațională. ISO 27001 reflectă în mod practic angajamentul nostru constant de a păstra datele clienților într-un mediu sigur și protejat, și de a oferi soluții de colocare securizate, fiabile și performante în centrele noastre de date.
Certificările ISO 9001 și ISO 27001 sunt dovezi de conformitate ale angajamentului NXDATA față de excelența operațională și protecția datelor. Aceste standarde internaționale nu doar că validează calitatea serviciilor noastre de colocare și de conectivitate, dar asigură faptul că infrastructura noastră respectă cele mai înalte norme de securitate. Ne mândrim cu aceste realizări și continuăm să investim în îmbunătățirea continuă a proceselor noastre pentru a răspunde în mod eficient și sigur nevoilor clienților noștri.
CERTIFICĂRILE ECHIPEI NXDATA: CELE MAI MULTE CERTIFICĂRI DIN INDUSTRIA CENTRELOR DE DATE DIN ROMÂNIA
Într-un domeniu în care excelența operațională, securitatea și continuitatea serviciilor sunt esențiale, resursa umană este cel mai important factor de diferențiere. La NXDATA, credem că performanța facilităților noastre este direct proporțională cu pregătirea celor care operează întreaga noastră instalație, sistemele și subsistemele acesteia. De aceea, investim constant în dezvoltarea profesională a echipei noastre, ceea ce face ca, de-a lungul celor peste 20 de ani de uptime, NXDATA să aibă cei mai mulți profesioniști certificați din industria centrelor de date din România, pentru a susține un ecosistem IT&C performant, fiabil și sigur.
Certificările EPI – Standardul profesional în industria centrelor de date
Managerii noștri de site și de tură dețin certificări recunoscute la nivel internațional emise de EPI, lider global în formarea profesională pentru industria centrelor de date.
EPI CDCP® – Certified Data Centre Professional
Alexandru Mușat și Ion Gheorghe, managerii de tură ai celor două centre, sunt certificați CDCP®. Prin această pregătire, ei au dobândit cunoștințe solide în proiectarea și operarea centrelor de date, în infrastructura fizică, energetică, de răcire, securitate și de cablare. CDCP® acoperă toate componentele critice care contribuie la disponibilitatea și performanța unui centru de date – de la electricitate, climatizare și protecție împotriva incendiilor, până la sisteme BMS, DCIM, și strategii legate de redundanță.
EPI CDFOM® – Certified Data Center Facilities Operations Manager
Richard Hongu și Marius Moldoveanu, managerii centrelor de date NXDATA-1 și NXDATA-2, sunt certificați CDFOM®. Această certificare atestă capacitatea lor de a conduce operațiunile unui centru de date complex, de a implementa politici și proceduri operaționale, de a gestiona echipe, furnizori și bugete, precum și de a planifica strategii pentru continuitate și reziliență operațională. Ei sunt garanția că infrastructura NXDATA funcționează fără întrerupere, în condiții de maximă siguranță și eficiență.
Certificările CDFOM® și CDCP® confirmă faptul că echipa NXDATA înțelege complexitatea unui centru de date modern și poate lua decizii rapide și bine fundamentate indiferent de situație. Acest nivel de pregătire profesională:
- crește siguranța operațională a infrastructurii noastre;
optimizează timpul de răspuns și calitatea intervențiilor; - asigură conformitatea cu cele mai recente standarde internaționale;
- oferă clienților noștri încredere deplină în serviciile livrate.
Certificările Uptime Institute – Excelență în proiectarea și operarea centrelor de date
Certificare Uptime Institute – Accredited Tier Designer (ATD)
În cadrul angajamentului nostru constant pentru excelență operațională și tehnologică, NXDATA continuă să investească în dezvoltarea profesională a echipei sale. Astfel, colegii noștri Dan Niță (Operations Manager) și Cristian Bencze-Hrițcu (Design & Proiectare) au obținut certificarea Accredited Tier Designer (ATD) acordată de Uptime Institute, autoritatea internațională în definirea standardelor de performanță pentru centrele de date.
Certificarea ATD reprezintă cel mai înalt nivel de recunoaștere pentru profesioniștii implicați în planificarea, proiectarea și implementarea infrastructurii critice a centrelor de date. Această certificare atestă competențele noastre avansate în dezvoltarea de soluții arhitecturale fiabile și scalabile a instalațiilor și a sistemelor critice care respectă și aplică Uptime Institute Tier Standard, un cadru recunoscut la nivel internațional pentru clasificarea performanței, disponibilității și rezilienței centrelor de date.
Certificarea ATD obținută de echipa NXDATA demonstrează capacitatea noastră de a:
proiecta infrastructuri scalabile, sigure și eficiente energetic, aliniate celor mai recente tehnologii din industrie.
implementa soluții în conformitate cu standardele Tier care asigură performanță optimă, continuitate operațională și redundanță completă.
livra proiecte de infrastructură critice, cu un grad înalt de fiabilitate, adaptate cerințelor specifice ale clienților noștri.
Certificare Uptime Institute – Accredited Operations Specialist (AOS)
În cadrul unui centru de date nu doar proiectarea este esențială, ci și operarea constantă, fiabilă și eficientă a infrastructurii critice. În acest context, NXDATA continuă să investească în perfecționarea echipei tehnice prin obținerea certificărilor de excelență recunoscute la nivel internațional.
Astfel, colegii noștri din echipa de Operațiuni au obținut certificarea Accredited Operations Specialist (AOS) oferită de Uptime Institute, confirmând competențele noastre avansate în operarea, mentenanța și optimizarea centrelor de date, centre ce sunt conforme cu standardele de performanță și disponibilitate de tip Tier.
Richard Hongu (NXDATA-1 Site Manager), Marius Moldoveanu (NXDATA-2 Site Manager) și Dan Niță (Operations Manager) dețin certificarea Accredited Operations Specialist (AOS), care atestă competență în operarea și managementul eficient al centrelor de date de înaltă disponibilitate, cu focus pe sustenabilitate, procese operaționale standardizate și gestionarea riscurilor.
Aceste certificări reconfirmă angajamentul nostru față de:
• implementarea celor mai bune practici în proiectarea și operarea centrelor de date
• asigurarea unui nivel ridicat de redundanță, securitate și disponibilitate
• dezvoltarea continuă a competențelor echipei noastre tehnice
Certificare Panduit – DCIM
Expertiză în monitorizarea și managementul inteligent al infrastructurii centrelor de date
Alexandru Mușat (NXDATA-1 Shift Manager) a obținut certificarea din partea partenerului Panduit în domeniul Data Center Infrastructure Management (DCIM), demonstrând expertiză în configurarea, implementarea și utilizarea platformei DCIM, o soluție avansată de monitorizare și administrare a infrastructurii critice din centrele de date. Această platformă este o soluție integrată de DCIM (Data Center Infrastructure Management) care oferă organizațiilor control complet asupra energiei, climatizării, echipamentelor și activelor IT din infrastructura unui centrul de date. Platforma combină capabilități de analiză în timp real, automatizare și vizualizare, susținând performanța, eficiența și securitatea operațională.
Certificarea Panduit acordată lui Alexandru acoperă trei componente esențiale pentru proiectarea și livrarea unei soluții DCIM de succes:
Certificare în dezvoltarea soluției DCIM
Alexandru poate identifica, califica și defini soluții adaptate nevoilor clienților NXDATA, utilizând funcționalitățile avansate ale software-ului DCIM.Certificare în proiectarea soluției DCIM
Cu ajutorul instrumentelor Panduit, poate proiecta soluții complete de management al infrastructurii, validate conform cerințelor clienților. Aceste soluții includ estimarea precisă a costurilor și calcularea economiilor de energie.Certificare pentru implementarea și configurarea platformei DCIM
Alexandru deține cunoștințele necesare pentru a instala, configura și integra software-ul cu infrastructura fizică inteligentă (PDUs, senzori, patch panels).
Expertiza noastră DCIM certificată de Panduit se traduce prin:
transparență operațională în timp real asupra energiei, climatizării și infrastructurii IT.
reducerea riscurilor și a costurilor operaționale, prin detecție timpurie a anomaliilor și optimizare energetică.
creșterea eficienței operaționale, prin automatizare și decizii bazate pe date precise.
implementare rapidă și scalabilă a soluțiilor personalizate de DCIM.
Certificarea obținută de Alexandru Mușat a avut un rol esențial în dezvoltarea propriului nostru sistem de Data Center Infrastructure Management (DCIM), consolidând astfel capacitatea NXDATA de a livra soluții inteligente, personalizate și performante pentru operarea eficientă a centrelor noastre de date.
Certificări SOCOMEC - UPS Delphys MP și MX
Colegii din echipa de Monitorizare NXDATA, Robert Drugă, Andrei Ciurică și Ion Gheorghe sunt instruiți și certificați de către partenerul SOCOMEC, lider internațional în soluții de alimentare neîntreruptibilă (UPS), garantând astfel expertiza noastră tehnică în operarea și mentenanța echipamentelor critice.
Aceste certificări confirmă competențele avansate ale echipei noastre în instalarea, operarea și depanarea sistemelor UPS industriale de înaltă performanță, asigurând clienților noștri fiabilitate, disponibilitate și suport tehnic specializat.
Certificare TeleGrup – Competențe avansate în sudura și testarea fibrei optice
În cadrul angajamentului NXDATA pentru excelență tehnică și operațională, colegul nostru Marius Țiparu a obținut certificarea TeleGrup, susținută de Fujikura și AFL, privind utilizarea echipamentelor specializate pentru sudura și testarea rețelelor de fibră optică.
Prin această certificare, Marius a dobândit competențe esențiale, precum:
joncționarea cablurilor de fibră optică;
testarea și depanarea rețelelor de fibră optică utilizând microscopul, sursa de lumină, wattmetrul optic și reflectometrul optic în domeniu timp (OTDR);
documentarea rețelelor de fibră optică pe baza măsurătorilor realizate.
Această formare avansată consolidează expertiza echipei NXDATA în gestionarea infrastructurilor critice și susține calitatea ridicată a rețelelor noastre de comunicații.
Certificări autorizate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și recunoscute la nivel național și al Uniunii Europene
Certificare ca Electricieni în construcții
Colegii noștri din departamentul Mecano-Electric, Stelică Petcu și Victor Stanciu au obținut certificarea profesională de Electrician în construcții în urma unui program intensiv organizat de ATHENA – Centru de Calificare și Perfecționare. Certificatul de calificare este recunoscut în întreaga Uniune Europeană.
Această certificare atestă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a desfășura lucrări complexe în domeniul instalațiilor electrice, inclusiv:
cunoașterea, identificarea și aplicarea principiilor de bază în electrotehnică;
montarea traseelor de cablu și pozarea cablurilor și conductoarelor;
realizarea conexiunilor pentru cabluri și conductoare electrice de joasă și medie tensiune;
montarea instalațiilor electrice aferente echipamentelor termice, sanitare și HVAC;
instalarea tablourilor electrice de distribuție;
realizarea instalației de paratrăsnet și a prizei de pământ;
aplicarea măsurilor pentru păstrarea eficienței energetice a clădirilor;
utilizarea echipamentelor de tehnică de calcul.
Expertiza acumulată în urma acestei certificări contribuie semnificativ la implementarea soluțiilor tehnice în infrastructura centrelor noastre de date, asigurând un standard ridicat de calitate și fiabilitate în toate proiectele NXDATA.
Certificare ca Electricieni în instalații energetice
Colegii noștri din departamentul de Operațiuni, Alexandru Mușat și Alexandru Gurău, au obținut certificarea în meseria de Electrician în instalații energetice în urma absolvirii programului de formare profesională organizat de Asociația Centrul pentru Formare Profesională și Dezvoltare Regională. Certificatul este recunoscut atât la nivel național, cât și internațional, în conformitate cu O.G. 129/2000.
Această calificare le permite să desfășoare activități esențiale precum supravegherea, întreținerea, reglarea, repararea și controlul instalațiilor și echipamentelor electrice și energetice — inclusiv întrerupătoare, generatoare, transformatoare și linii electrice de transport. De asemenea, sunt instruiți să efectueze măsurători de parametri electrici și să utilizeze aparatură de joasă tensiune în operațiuni de montaj și întreținere.
Prin competențele dobândite, colegii noștri contribuie activ la implementarea și supravegherea lucrărilor tehnice de infrastructură ale NXDATA, aducând un plus de profesionalism și siguranță operațională.
Certificare în Domeniul Prevenirii și Stingerii Incendiilor
Colegii noștri din departamentul de Operațiuni Marius Moldoveanu și Cristian Hriban au absolvit programul de perfecționare pentru specializarea de „Cadru tehnic cu atribuții în domeniul PSI”.
Această calificare atestă competențele noastre în planificarea, organizarea, monitorizarea și controlul activităților de prevenire și stingere a incendiilor, instruirea personalului și controlul respectării măsurilor PSI, acordarea de asistență tehnică de specialitate și elaborarea documentației specifice în conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și OMAI 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.
Certificare în Domeniul Securității și Sănătății în Muncă
Colegii noștri din departamentul Operațiuni, Ion Gheorghe, Richard Hongu și Cristian Hriban dețin certificarea de specialiști în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM), obținută în urma absolvirii cursului organizat de Absolute Pro Training.
Această certificare, recunoscută la nivel național și european, atestă competențele lor în planificarea și implementarea măsurilor de prevenire și protecție la locul de muncă, instruirea personalului, elaborarea documentației SSM și gestionarea situațiilor de risc. Prin pregătirea lor profesională, colegii noștri contribuie activ la menținerea unui mediu de lucru sigur pentru noi toți, demonstrând responsabilitate și dedicare în respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă.
La NXDATA, certificările nu sunt simple realizări formale, ci reflectă concret filosofia noastră organizațională, construită pe excelență, responsabilitate și încredere. Fiecare standard respectat, fiecare acreditare obținută și fiecare profesionist certificat sunt dovezi ale angajamentului nostru pentru performanță, securitate și continuitate operațională.
Performanța NXDATA înseamnă mai mult decât o infrastructură de ultimă generație și certificări la nivel de companie. Ea se regăsește și în echipa noastră de specialiști, instruiți și acreditați conform celor mai riguroase standarde internaționale, care asigură zilnic funcționarea neîntreruptă a infrastructurii critice și protecția echipamentelor clienților noștri.
Suntem dedicați menținerii celor mai înalte standarde de redundanță și securitate, garantând contractual o disponibilitate de 99,999% pentru serviciile noastre de colocare. Continuăm să investim în oameni, procese și tehnologii pentru a consolida poziția NXDATA ca lider de încredere în domeniul colocării și conectivității, atât în România, cât și în regiune.